Printre balerini bucureşteni

Zile însorite în micul Paris.Am ieşit din casă după câteva zile în care am fost bolnăvioară.Îmi place aerul rece de la sfarşitul toamnei.

Am respirat adânc şi păstrez încă senzaţia în piept.Mi-am reluat drumurile,mi-am reluat cărţile şi întâlnirile cu balerinii.

Întotdeauna trăiesc cu speranţa zilei următoare.Întotdeauna am vise care sper să se împlinească.

Am cumpărat portocale şi am lăsat cojile pe o farfurioară la mine în cameră,îmi place să simt mirosul cojilor de portocală.

Când eram mică făceam acelaşi lucru la casa de la ţară.Doar că le aşezam pe soba fierbinte iar mirosul era altfel.S-a schimbat acel miros cu timpul,m-am schimbat şi eu.Vise de atunci s-au îndeplinit,vise mai am şi acum.Viitorul va decide ce se va întâmpla cu ele.

Visez intens la străzile din Madrid.Par desprinse din alt secol,din altă lume,diferită de a noastră.Visez la paneton şi la turron.

Aici mă mai atrag doar bomboanele din ciocolată şi gumele fructate din maşinăriile transparente care îi cheamă pe copii.

Am cumpărat bilete la balet,şi la operă în sfârşit.Şi am făcut rezervare pentru mine pe toată luna ianuarie.Când mă voi întoarce de la Madrid voi merge la toate spectacolele,nu vreau să le mai ratez.Am fost foarte fericită când am văzut că pot face rezervare încă de acum,hmm,şi am fost prima care a făcut rezervările.

Simt că nu trebuie să pierd niciun dans,nicio piesă  puzzle dulce de balet.

Merg zilele acestea printre balerini bucureşteni,ascult muzica pe care ei se mişcă.Pian…

Mâine cunosc noi balerini,sper sa aibă culori vii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu